Update Live A început ceremonia din centrul Clujului, de Ziua Europei

Pentru români, data de 9 mai are o triplă semnificație: Ziua Independenței, când România devine stat independent, Ziua Victoriei, care marchează sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei.

 

Astfel, cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Europei şi Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, Instituţia Prefectului - Judeţul Cluj, Primăria municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul Diviziei 4 Infanterie "Gemina" şi în colaborare cu reprezentanţi ai structurilor din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, organizează o ceremonie publică începând cu ora 11.00 în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.

Festivitatea va avea loc pe platoul pietonal din Piața Unirii și va cuprinde o ceremonie militară, un serviciu religios, precum și un program artistic presărat cu muzică militară, marșuri și cântece patriotice și se va încheia cu defilarea gărzii de onoare şi onorul Muzicii Militare.

Istoric

La data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi. La Paris, în acea zi, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi alte patru state europene să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a unei federaţii europene.

Ministrul francez a propus atunci crearea unei instituţii europene supranaţionale, însărcinată cu gestionarea industriei cărbunelui şi oţelului, sector care constituia, la vremea respectivă, baza întregii puteri militare. Ţările la adresa cărora a fost lansat apelul aproape se distruseseră reciproc într-un conflict care a lăsat în urma sa pagube materiale imense şi un sentiment de dezolare.

Povestea unei serviete care a schimbat Europa şi a făcut imposibil războiul

Pe 8 mai 1950, în gara din localitatea franceză Metz, se urca în tren Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei la acel moment. Doar câteva ore îl despărţeau de una dintre cele mai grele misiuni pe care le-a avut vreodată un om de stat european. În mai puţin de 50 de ani muriseră peste 100 de milioane de oameni. La cinci ani după terminarea războiului, Europa trecuse prin câteva momente care puteau reaprinde oricând conflagraţia. Un nou război era văzut destul de probabil de majoritatea cetăţeniilor de pe acest continent.

Fundamentele Uniunii Europene, ce se aflau în servieta lui Schuman, au apărut într-un moment în care omenirea s-a speriat de ea însăşi. Schuman, care călătoarea către Paris, avea la el planul care urma să aducă pacea în Europa. Era la a opta ciorna. Nu Schuman era autorul lui, ci Jean Monnet, omul care reuşise să găsească o formulă prin care făcea războiul între europeni imposibil. Dar pentru asta avea nevoie de un politician care să poată vorbi cu toate părţile interesate şi să îi convingă pe toţi că planul putea să aibă succes.

Aici intervenea ministrul de Externe francez. Acesta era rolul lui Schuman. Practic, Jean Monnet, tehnocratul genial, avea nevoie de Robert Schuman, politicianul genial. Prima oară trebuia să convingă întreg Guvernul francez, pentru a putea vorbi în numele lui. După aceea, Germania de Vest trebuia să fie de acord. De asemenea, trebuia văzut dacă europenii mai credeau că pacea mai este un concept plauzibil sau o utopie, dacă urmau să susţină proiectul sau nu.

Imediat cum ajunge la Paris, pe 9 mai, Schuman are o întâlnire cu membrii Guvernului francez, ocazie prin care le prezinta propunerea si le cere sprijinul politic. Planul era cel puţin curajos. Robert Schuman se bate pentru fiecare idee şi, deşi au fost momente, pe parcursul şedinţei, în care se părea că totul se va nărui, premierul de atunci, George Bidault, îi garantează lui Schuman întregul sprijin al cabinetului pe care îl conducea. Practic, Franţa susţinea planul unei Europe unite.

Acum urma testul publicului. Imediat după ce obţine acordul Guvernului francez, Schuman convoacă o conferinţa de presă la Quai d’Orsay, sediul Ministerului de Externe de la Paris.

Nimeni nu se aştepta la ceva deosebit. Credeau că va fi un anunţ banal. De altfel, atâtea declaraţii rămân uitate. Fie pentru ca reprezintă doar o serie de platitudini, fie pentru că impactul lor asupra istoriei este egal cu zero. Robert Schuman nu ştia exact dacă declaraţia lui va însemna ceva în istoria Europei. Cu siguranţă, spera. Dar până la urmă, planul lui pentru pacea europeană abia trecuse de Guvernul francez şi mai erau atâtea obstacole în faţă. Din nou, multe puteau merge prost.

“Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă.Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice“.

Asa incepe una dintre cele mai importante declaraţii ale secolului trecut. Schuman avea să prezinte ideea lui Jean Monnet de a face războiul imposibil.

“Guvernul francez propune ca producţia franco-germană de cărbune şi oţel să fie plasată sub o Înaltă Autoritate comună, în cadrul unei organizaţii deschise şi altor state europene. Punerea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel va asigura imediat stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică, un prim pas către realizarea unei federaţii europene şi va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniţiei de război, dar care au fost, în acelaşi timp, cele mai constante victime ale conflictelor."

Era pentru prima oară când se întampla aşa ceva. Jean Monnet, autorul planului Uniunii Europene, a gândit în aşa fel încât să facă războiul imposibil din punct de vedere material, punând sub autoritatea unui for supranaţional producţia de cărbune şi oţel a Europei. “Solidaritatea de producţie astfel stabilită va demonstra că orice război între Franţa şi Germania devine nu numai inimaginabil, ci şi imposibil din punct de vedere material."

Practic, Schuman invita Germania şi alte state europene să se alature unei noi ordini continentale. Dupa declaraţia sa, Konrad Adenauer, cancelarul Germaniei de Vest, anunţa că este de acord cu propunerea lui Schuman. Italia, Belgia, Luxembourg şi Olanda se alătura.

Avea sa se întâmple. Europa se unea. În sfârşit.

Reprezentanţii tuturor statelor se întâlnesc şi decid ca pe 18 aprilie 1951 să semneze Tratatul de la Paris ce duce la apariţia Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelulului, un fel de bunica a Uniunii Europene de astăzi. Statele Unite ale Americii sprijină cu toate forţele proiectul european. Planul Marshall si NATO sunt doar două dintre ajutoarele vitale pe care le-a oferit poporul american poporului european.

Creşterea economică explodeaza în rândul statelor ce au urmat calea propusă de Schuman, Monnet şi restul părinţilor fondatori ai Europei.

După Tratatul de la Maastricht din 1992, Uniunea Europeana ia naştere. Schengen, moneda euro, cetăţenia europeană, toate aceste concepte sunt o garanţie a tratatului de atunci.